Muzica blues este o formă și un gen muzical vocal și instrumental, derivat din cântecele de muncă (work songs) și gospel ale populației afro-americane. Născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, a avut o influență majoră asupra muzicii de consum, mai întâi în Statele Unite ale Americii și apoi în restul lumii, întrucât influențe ale genului au pătruns în muzica de jazz, rhythm and blues, muzica rock, country, pop și chiar și în muzica simfonică. Un muzician care este specializat pe genul blues se numește bluesman (engl. „om de blues”; pl. bluesmen).
Formă. Blues-ul tipic[
Blues-ul este o formă de muzică populară, derivată din folclorul afro-americanilor. Forma cea mai răspândită e blues-ul de 12 măsuri (engl. 12 bar blues) aranjate într-o formă de tip bar (A-A-B, fiecare secțiune constă din patru măsuri), în metru de patru pătrimi. Acordurile folosite de tiparul cel mai primitiv de blues sunt cele diatonice principale: de tonică, subdominantă și dominantă (în secțiunea „B” se produce relația plagală dominantă-subdominantă, interzisă în sistemul tonal).

Modul de blues
Melodica folosește modul de blues, o scară muzicală simetrică derivată dintr-o pentatonie anhemitonică folosită de afro-americani în muzica lor tradițională. În cadrul ei apar celebrele blue notes: terța mare, septima mare și – începând cu epoca muzicii de jazz bebop (a doua jumătate a anilor patruzeci) – cvinta perfectă sunt coborâte cu mai puțin de un semiton, dând naștere unor sonorități ambigue din punct de vedere tonal, imposibil de reprodus la pian; din acest motiv, tradiția a impus folosirea combinată a stării nominale a scării (ca în majorul european) și a variantei cu trepte coborâte prin suprapunerea, de exemplu, a terței mari cu cea mică, prin alternarea lor sau prin transformarea variantei coborâte într-o apogiatură ce anticipă varianta urcată.

Atmosfera «bluesy»
Muzica de blues se cântă în diferite tempouri, de la lent la foarte rapid (contrar impresiei încetățenite, conform căreia există numai blues lent). Cu timpul, marcarea stării de spirit, a climatului emoțional specific, a dus la folosirea indicației bluesy (engl. „ca un blues”) chiar și în afara genului. De aici impresia greșită prin care tempoul lent este prezentat ca o trăsătură distinctivă a genului, dar și sugerarea unei atmosfere asemănătoare de către compozitori care nu scriu muzică blues