La sfârsitul secolului al XVIII-lea, în Europa de Vest, apare o noua miscare în literatura, numita Romantism. La început de secol XIX aceasta miscare apare treptat si în muzica, însusi Beethoven fiind considerat de unii ca fiind primul compozitor romantic, având în vedere ca multe dintre compozitiile sale marcheaza trecerea spre acest curent, existând si în zilele noastre controverse privind perioada din istoria muzicii europene în cadrul careia muzicianul se încadreaza. Însa, ca punct de reper, de multe ori se ia anul 1827 (care este si anul mortii lui Beethoven) pentru o delimitare aproximativa între clasicismul si romantismul în muzica.

Acest curent muzical se întinde pe o perioada de aproximativ un secol si reprezinta perioada de apogeu a muzicii culte din spatiul european. Romantismul muzical este opus clasicismului încorsetat de reguli, în care compozitorii trebuiau sa urmeze un tipar foarte strict si sa compuna piese cu forma fixa. În perioada romantismului muzical, accentul nu se mai pune pe reguli stricte de compozitie, ci pe transmiterea sentimentelor si trairilor prin intermediul muzicii, existând o mai mare libertate de expresie a muzicienilor prin intermediul acestei arte. Câtiva reprezentanti ai romantismului timpuriu sunt Carl Maria von Weber, Franz Schubert, Niccolò Paganini, Gioacchino Rossini, Robert Schumann si Frederic Chopin .

Daca în clasicism muzica se rezuma la câteva forme si genuri muzicale, si anume opera, concertul, sonata, simfonia si liedul, în secolul al XIX-lea, datorita noilor miscari culturale generate de romantism, repertoriul muzical se îmbogateste cu noi genuri si apar noi tendinte, cum ar fi poemul simfonic, al carui fondator este Franz Liszt, opereta (care se se "naste" din opera comica franceza, întemeietorul acestui gen fiind Jacques Offenbach, o creatie dramatica similara cu opera, dar mai usoara, în care dialogurile vorbite alterneaza cu cele cântate), muzica întâmplatoare (muzica ce nu se încadreaza într-un gen propriu-zis, care de multe de multe ori serveste drept fundal muzical pentru o pisa de teatru, cel mai cunoscut exemplu ar fi lucrarea Visul unei nopti de vara, apartinând compozitorului german Felix Mendelssohn-Bartholdy), precum si compozitiile cu forma fixa precum studiul, fantezia, preludiul etc. Baletul apare sub forma pe care o stim noi astazi, si anume ca o modalitate de a folosi dansul într-o maniera artistica si dramatica, capatând o coregrafie mult mai complexa si o muzica foarte ampla, prin intermediul acestor elemente relatându-se o poveste. În trecut, îndeosebi în baroc, baletul exista sub o forma mult mai simpla numerele de dans de atunci erau prezente la curtea regala franceza si italiana. Unul din primii compozitori care au adoptat aceasta noua forma a baletului a fost Adolphe Adam, cel mai cunoscut pentru baletul Giselle.

Se înfiinteaza scolile Nationale care aveau ca scop sa formeze noi valori în regiunile est si central-europene si sa aduca aceste tendinte din occident în spatiile în care acestea nu patrunsesera înca. Toti reprezentantii scolilor nationale au abordat în compozitiile lor tematici cu caracter nationalist, inspirându-se din istorie, mitologie si folclor, cu scopul de a evidentia identitatea zarii pe care o reprezinta. Apare astfel un gen muzical cunoscut sub numele de rapsodie, care se defineste ca fiind o compozitie muzicala, de obicei de forma libera, compusa din motive si fragmente variate, inspirate adesea din folclor. Tot mai multi compozitori aleg ca sursa de inspiratie principala folclorul, cum ar fi Franz Liszt cu Rapsodiile ungare, Johannes Brahms cu cele 21 de dansuri ungare, (dintre care cel mai cunoscut este Dans ungar nr. 5, care are la baza un csárdás de Béla Kéler intitulat Bártfai emlék, pe care Brahms l-a considerat drept un cântec traditional) sau compozitorul ceh Antonín Dvorák cu Dansurile slave. Asadar, daca înainte de secolul al XIX-lea puteam vorbi despre muzica culta în adevaratul sens al cuvântului doar în spatiile consacrate din jumatatea de vest a Europei (Austria, Italia, Germania, Franta si chiar Anglia), o traditie muzicala clasica se gaseste si în tarile Europei de Est, datorita scolilor nationale si ale compozitorilor nationalitati.

De exemplu, Rusia îi are ca principali reprezentanti pe Michail Ivanovici Glinka (considerat adesea ca fiind primul mare compozitor rus, cunoscut îndeosebi pentru opera Ruslan si Ludmilla), pe Cei Cinci (un grup format din Mily Balakirev (liderul acestui grup), César Cui, Modest Mussorgsky (compozitor cel mai cunoscut pentru ), Nikolai Rimsky-Korsakov si Alexander Borodin), precum si pe marele Piotr Ilici Ceaikovski (care este considerat ca fiind cel mai mare compozitor rus, autor al unora dintre cele mai cunoscute balete: Spargatorul de nuci si Lacul lebedelor), Serghei Rahmaninov etc. Opera rusa atinge apogeul cu marea capodopera a lui Alexander Borodin, Cneazul Igor, care are la baza epopeea Cântec despre oastea lui Igor, în care se vorbeste despre originile mitice ale poporului rus. Cehii i-au avut ca reprezentanti principali pe Antonín Dvorák si pe Bedrich Smetana. Dvorák nu s-a inspirat doar din folclorul muzical ceh (care a constituit principala sursa de inspiratie pentru Dansurile slavone), ci chiar si din muzica traditionala americana în marea ei varietate de stiluri. Pe vremea când acesta era director la Conservatorul National de Muzica din New York a compus noua sa simfonie pe care a intitulat-o Din Lumea Noua. Bedrich Smetana, un alt reprezentant de seama al scolii Nationale Cehe, a ramas cel mai bine cunoscut pentru poemul simfonic Vltava (sau Die Moldau, dupa denumirea în germana a râului), al doilea dintr-un ciclu de sase pe care le-a intitulat Má vlast („vara mea”), precum si pentru opera Mireasa vânduta. În spatiul nord-european a avut loc de asemenea o manifestare culturala în domeniul muzical, Norvegia avându-l ca principal reprezentant pe Edvard Grieg, ramas notabil în istoria muzicii pentru suita Peer Gynt, compusa pentru drama lui Henrik Ibsen cu acelasi nume, iar Finlanda îl are ca principal reprezentant pe Jean Sibelius, cel mai cunoscut pentru poemul simfonic Finlandia.