Secolul al XVIII-lea a fost o perioada în care artistii din diferite domenii s-au distantat mult de stilul baroc, caracterizat prin ornamentul excesiv, adeseori greoi si adoptarea stilului simplu, lipsit de podoabe. Aceasta tendinta si-a pus amprenta în principal în arhitectura si în pictura, dar si în muzica. Clasicismul a început în Franta secolului al XVII-lea, pe timpul Regelui Soare si s-a manifestat în alte domenii precum artele plastice, arhitectura si literatura, cel din muzica luând nastere un veac mai târziu. Curentul muzical este delimitat orientativ între anul mortii lui Bach si anul mortii lui Ludwig van Beethoven, desi trecerea de la un curent la altul este treptata, iar limitele sunt aproximative.

Compozitorii trebuiau sa compuna dupa niste reguli stricte, toate compozitiile trebuiau sa aiba o anumita structura, de exemplu, simfoniile trebuiau sa contina 4 parti, în care prima parte este mereu allegro, a doua întotdeauna lenta, a treia în ritm de 3 patrimi, iar ultima din nou allegro, iar sonatele aveau urmatoarea compozitie: repede-lent-repede, fiecare parte având forma de lied. Cei mai importanti reprezentanti au fost Joseph Haydn (zis si parintele simfoniei), Wolfgang Amadeus Mozart si Ludwig van Beethoven (compozitorul este considerat deseori romantic, datorita simfoniilor si sonatelor sale, însa acestea au aceeasi structura specifica pieselor muzicale din aceasta perioada, cu excepsia Sonatei nr.14, numita si Sonata Lunii, a carei prima parte este lenta); de asemenea, au mai compus si Luigi Boccherini (cel mai cunoscut pentru renumitul sau menuet), Antonio Salieri (cunoscut mai bine pentru rivalitea sa cu W. A. Mozart, decât pentru muzica sa) si Leopold Mozart (tatal compozitorului). Genurile preferate de compozitori în perioada clasicismului muzical au fost simfonia, sonata si concertul solistic (se trage din concerto grosso, gen specific barocului muzical).