Contratenor:Un contratenor este un solist vocal (barbat) care, printr-un efort de rezonanta toracica, reuseste sa-si controleze (regleze) coardele vocale în asa fel încât cânta cu voce de contralto (între tenor si mezzosoprana) sau chiar de mezzosoprana (foarte rar ca o soprana). Pentru aceasta el foloseste asa-numita voce de cap. O voce de contratenor buna nu se deosebeste practic de vocea de mezzosoprana. Media de vârsta favorabila vocii de contratenor este de 30-35 de ani.

Tenor:Tenorul este cea mai înalta voce barbateasca, sau si cântaretul cu o astfel de voce.

Etimologic, numele de „tenor” provine din latinescul "tenere", care se traduce cu „a tine”. În perioada medievala si în polifonia renasterii tenorul era vocea de baza (vocala sau instrumentala), celelate voci fiind calculate în relatie cu aceasta. Tenorul tinea adesea note prelungi si constituia, prin melodia sa, asa numitul „cantus firmus”. Mai târziu va fi înlocuit în polifonie de soprana.

Începând cu secolul XV, termenul de tenor începe sa desemneze vocea masculina care cânta, nascându-se astfel o noua tipologie de voce masculina.

Bariton:Bariton se numeste o voce barbateasca educata, având un timbru intermediar, situat între tenor si bas.

Denumirea provine din limba greaca însemnând "sunet profund".

Muzica corala scrisa pentru voce de bariton se întinde între La de sub Do median pâna la Fa de deasupra lui Do median. La muzica de opera, limitele se extind si în sus, si în jos.

Baritonul este cel mai raspândit tip de voce masculina din lume si ofera si cele mai multe posibilitati posesorului sau.

Bas:Basul este registrul cel mai jos al vocii barbatesti; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. De asemeni si cântaretul a carui voce se plaseaza în acest registru este numit bas sau basist.