Rock
Rock-ul este caracterizat de o voce proeminenta acompaniata de chitara, tobe si deseori de bass. De asemenea, multe stiluri de rock mai folosesc instrumente precum: orga, pian sau sintetizatoare. Rock-ul se caracterizeaza printr-un sound greu previzibil, fapt care a sustinut dezvoltarea sa in variate subgenuri. La inceput, rock-ul a rezultat din combinatia muzicii country cu bluesul, aparand ca un stil energic, rebel si cuprinzand ritmuri usor de fredonat.
Muzica rock isi are originile in anul 1950, era rock and roll-ului.
Rock and roll (cunoscut ca rock'n'roll) s-a dezvoltat in Statele Unite ale Americii la finele anilor 1940 si a devenit popular zece ani mai tarziu, cand s-a raspandit in intreaga lume. S-a dezvoltat in variate subgenuri a ceea ce in prezent se numeste "rock".
Elvis Presley este imaginea si legenda vie a rock'n'roll-ului. Piesele sale, dar si prestatia scenica i-a adus lui Elvis onorantul titlul de "Regele Rock'n'Roll-ului'' ("The King of Rock 'n' Roll") sau mai simplu "Regele" ("The King").
In anii 1960, rock-ul avea influente folk si de jazz. In anii 1970, rock-ul incorpora influente soul, funk si latine, iar tot in aceasta perioada se dezvolta subgenuri ale rock-ului precum: soft rock, blues rock, heavy metal-style rock, progressive rock si punk rock.
Incepand din 1980, subgenurile rock includ hard rock si rock alternativ, iar in 1990 mai apare grunge style rock, Britpop si rock-ul independent.
Insa acestea sunt doar o mica parte dintre stilurile rock-ului. Daca la inceputurile sale, rock-ul s-a dovedit un gen unitar, ulterior s-a divizat in numeroase si variate stiluri, unele chiar indepartate ca sound, fapt care nu ar trebui sa surprinda pentru un gen muzical, care a rezultat dintr-o fuziune de stiluri.
Pe masura ce a evoluat, rock-ul a renuntat la o mare parte dintre calitatile originale, nuantandu-se ideea de arta, iar muzica a fost dusa la extrem.